București, 30 mai 2023 – Grupul de firme Safir anunță o cifră de afaceri de 67 milioane de euro pentru anul financiar 2022, ceea ce reprezintă o creștere de 29% față de rezultatele anului anterior. Investițiile făcute în 2022 au fost de aproape 2 milioane de euro, iar planul anului curent de creștere a volumului de business și de susținere a investițiilor este de peste 9 milioane de euro.
George Safir, care împreună cu fratele său, Iulian, conduc afacerea de familie fondată în 1945, explică rezultatele financiare: “Creșterea cifrei de afaceri se datorează dezvoltării rețelei comerciale de distribuție la nivel regional și național și diversificării portofoliului de clienți, pe de o parte, iar pe de altă parte creșterii distribuției pe plan național și a vânzărilor produsului Zdravăn Moldovenesc. Grupul de firme Safir devine în pas alert un jucător-cheie pe piața produselor din carne cu proveniență cunoscută, sănătoasă și de încredere.”
Contextul în care Familia Safir crește constant spre a deveni marca de carne de pui preferată a românilor este unul foarte favorabil, pentru că datele de la INS arată că preferata consumatorilor români rămâne carnea de pasăre, cu un consum lunar de peste 1,7 kg per capita (date disponibile în decembrie 2022).
Mai mult, tendinţele de pe piaţa cărnii arată că românii aleg tot mai des produse premium, vor carne românească și vor să știe proveniența acesteia.
Analiza categoriei de vârstă cuprinse între 25 și 45 de ani, urban, educație universitară și peste, arată că în alegerea cărnii de pasăre consumată românii din această categorie se interesează atât de felul în care a fost crescut puiul – de alimentația și de mediul și durata de trai, cât și de modul în care procesele tehnologice din abatoare și din fabricile de preparate sunt prietenoase cu mediul.
Iulian Safir mai spune că a face Familia Safir să fie marca de carne de pui cu creștere lentă preferată a românilor este o “aspirație a noastră și, mai mult, o dorință de a oferi gustul și textura cărnii pe care unii dintre noi ni le mai amintim din curtea bunicii“.
Înspre acest ideal se îndreaptă toate eforturile grupului de firme conduse de frații Safir.
Sub marca Familia Safir se comercializează produse din carne sănătoasă, cu gust și textură mult apreciate de clienți. Pe întreaga linie de business se lucrează cu responsabilitate și cu respect pentru consumator.
În cele 7 ferme rurale Familia Safir puii sunt hrăniți fără coloranți și sunt îngrijiți în condiții de bunăstare, respectândnormele europene și oferindu-le un mediu controlat cu un nivel ridicat de biosecuritate. Mai mult, puii din care se prepară produsele Zdravăn Moldovenesc sunt crescuți în ferme situate lângă pădure, în aer curat, și sunt hrăniți zilnic cu mâna pentru a le diminua stresul. Rasa păsărilor din categoria de produse Familia Safir – Zdravăn Moldovenesc este premium, iar hrana lor este fără coloranți, ceea ce dovedește și culoarea naturală a cărnii.
George și Iulian Safir: cum se poate aduce la nivel european o afacere de familie fondată în 1945.
Familia Safir este o afacere de familie din 1945 cu tradiție antreprenorială construită în jurul binelui. Afacerea se dezvoltă continuu de șapte decenii, pe durata a patru generații, și are impact mare în zona Moldovei, având grijă de comunitatea în care se află (județul Vaslui).
Grupul de firme Safir include 4 companii, 7 ferme (care au în total 88 de hale de creștere a puilor) și 790 de angajați, iar sediul central este în Vaslui.
Grupul are propriile facilități de prelucrare a cărnii provenite din ferme: abator, fabrică de preparate din carne de pui și semipreparate de tip craft care folosește condimente 100% naturale, propria producție de furaje, concentrate, cereale extrudate și full fat soia, o fabrică de făină proteică, precum și parc auto propriu, pentru distribuție rapidă în țară.
Pentru a fi mai aproape de clienții din zona geografică natală, antreprenorii din familia Safir au decis să deschisă și câteva magazine în Vaslui și o rotiserie, pentru care în următorii ani există un plan de expansiune.
George Safir descrie cum a fost gândită structura Grupului: “Am gândit afacerea integrat, de la producție și până la distribuție. Această integrare verticală a afacerilor din Grup este susținută de specificul fiecăreia dintre cele patru companii, care au activități complementare și sunt gândite a optimiza costurile și activitatea grupului. “
Cu privire la istoricul prezenței în piață și la cum este primită carnea de pui care are culoare naturală, neavând coloranți în furaje, Iulian Safir a adăugat: “Am urmărit cu mare atenție reacția consumatorilor la produsele noastre. Am vrut să înțelegem dacă pentru români este cu adevărat important să știe cum este crescut puiul pe care îl consumă familia sau dacă prețul primează. Deși suntem competitivi în categorie, am rămas la convingerea cu care bunicul nostru a început afacerea: să oferi altuia ce ai consuma tu și nimic altceva. Din fericire, consumatorii noștri cunosc bine importanța nutriției cu carne sănătoasă și gradul de loialitate este foarte mare, ceea ce este extrem de rar, chiar și pentru o marcă bine stabilită pe piață.“
Din cele patru companii din Grupul Safir afacerea responsabilă de creșterea puilor și cea care gestionează fermele este Sagem, în care s-au investit până în prezent peste 10 milioane de euro.
Cele două ferme din Botoșani destinate creșterii puiului cu creștere lentă sunt certificate IKB și au singurul certificat din România pentru bunăstarea animalelor – Beter Leven 1*.
Marca Familia Safir are trei categorii principale de produse la vânzare către consumatorul final: Deliciosul de Vaslui, Zdravăn Moldovenesc și Răsfăț Românesc.